„Însemnările făcute de Flaubert cu prilejul călătoriilor sale în Bretania (mai-iunie 1847), în Egipt (1849-1850), la Atena și în împrejurimile acesteia (decembrie 1850 – februarie 1851) și la Cartagina (aprilie-iunie 1858), din care ediția de față dă o amplă și semnificativă selecție, pot interesa în sine, ca originale și întru totul remarcabile specimene ale geniului, dar și în relație cu opera propriu-zis literară a marelui romancier. Această dublă perspectivă, posibilă, ba poate chiar obligatorie totdeauna când avem de-a face cu un poet, romancier, dramaturg, etc. care este totodată și autor de note de călătorie, se impune cu deosebire în cazul lui Flaubert, a cărui operă literară a fost și este interpretată de către principalii săi exegeți în strânsă legătură cu aceste pagini. Lectura lor prin raportare la creația de ficțiune ce s-a dezvoltat concomitent cu ele, lectură făcută fie cu mijloace „tradiționale”, fie cu mijloacele înnoite ale criticii moderne, are drept presupoziție ideea operei ca tot unitar ale cărei părți își răspund unele altora, luminându-se reciproc, îmbogățindu-și într-una semnificațiile prin jocul acestei rețele de relații. […] Cititorul dornic de a afla lucruri noi, uneori ciudate, extraordinare, alteori doar pitorești, despre ținuturi ce-i sunt necunoscute, despre oamenii, obiceiurile, chiar (adeseori) istoria acestor locuri, despre natura lor, surprinsă în ipostazele ei cele mai variate, în anotimpuri mereu altele, fremătând sub o lumină mereu alta – va fi mereu răsplătit. Flaubert îi oferă perspective mereu inedite până și asupra lucrurilor celor mai banale, shimbând mereu unghiul de abordare, macreoscopiind detaliile cu o insistență în care recunoaștem harul (și, nu o dată, tehnica) unui romancier ce trece drept un virtuos al descrierii și un înnoitor al ei.” 

[…]