Dintre toate destinaţiile de vacanţă pentru copii, parcurile de distracţie aduc cea mai mare bucurie micilor călători cu jocul ascuns prin buzunare. Şi nu numai lor.

De data aceasta, destinaţia aleasă (Legoland, Germania) naşte pe loc mii de întrebări care nu mai au răbdare să aştepte răspunsul. E de ajuns că visului i se creionează un contur Wow!!! Când mergem? Cine mai merge? Bagaj mic sau mare? Case din lego? Fabrica de lego??!! Şi parcă nimic nu mai contează când ştii că vacanţa asta de vară îţi face cadou două zile pline în Legoland.

Protagoniştii poveştii de azi sunt următorii: în roluri principale, Ilinca, Mara, Cinzia, Ariana, Angelina, Ioana, Ilaria, Alex, Sabin, Andrei şi Costin, în roluri secundare, Dana şi Codrin. Din momentul în care ne-am decis să fie aceasta destinaţia verii, ştiam că tot ce ne va trebui pentru zilele din Legoland va fi rabdarea. Nu puţină, ci în doze mari şi super mari.

Din Munchen catre Gunzburg luam trenul. In tren, timp de două ore, atat cât ştiam că va dura călătoria, şotii, bancuri, râsete şi voie bună. Nimănui nu-i trece prin gând că noi, de fapt, ne-am urcat în partea din spate a trenului, iar la mijlocul rutei ea va fi decuplată şi va merge înapoi la Munchen. Lumea coboară, la noi încă se râde zgomotos. De fapt, nici nu prea sesizăm că am rămas singuri în tren. La un moment dat, controlorul apare în viteză şi ne spune că mai avem un minut să prindem trenul spre Gunzburg. Ohooo!!!! Care minut? Care tren?  Si trenul şi minutul trec pe lângă noi, iar noi ne trezim la mijlocul drumului, pe peron. Se pare că unora întâmplarea le-a trezit spiritul de aventură căci, până să ne dezmeticim, deja vorbeau la telefon cu părinţii: Am pierdut trenul! Suntem în gară şi nu ştim când ajungem! Partea bună e că spre Gunzburg sunt trenuri din oră în oră. Nicio problemă. De fapt, aparenta problemă e rezolvată de McDonald’s-ul din gară. E magnetul oricărei excursii pentru copii şi salvatorul oricăror probleme. E de ajuns să pronunţăm McDonalds, Pizza Hut sau Starbucks, că norii oricăror probleme se risipesc.

Ajunşi în parc, toţi sunt curioşi de cum vor sta în camere. Iţele poveştii se fac şi se desfac, iar pentru noi, adulţii, nu se găseşte loc în nicio cameră. Totul e ocupat!!! Din nou, scoatem calmul din dotare, (cine-l are activat), ascultăm, ne minunăm şi-i lăsăm să alerge spre camere. Refacem numărătoarea, împărţim, adunăm, scădem şi …iată-ne pe toţi în căsuţe.

Căsuţele care găzduiesc bucuriile copiilor sunt interesant aranjate pe aleea ce duce direct în parc. Sunt precum căsuţele din copac, doar că acestea au coborât pe pământ, pentru a face vânt copilăriei să zboare mai repede printre personajele de poveste ce-i aşteaptă pe un teren de 40 de hectare, doar pentru a le face şederea aici memorabilă. În cameră, cutii cu piese de lego pândesc picioruşele şi mânuţele care le vor roti îndată, până vor prinde forma visată.

Dimineaţa soseşte repede. Somnoroşi şi cu părul lăsat şi el în voia vacanţei, ne îndreptăm spre restaurantul unde mâncăm, ce-i drept, destul de repede. Deşi nimeni nu recunoaşte, gândul e doar ACOLO. La distracţia din parc. Nu avem prea mult timp de pierdut cu mâncarea. Pentru ziua de azi, altceva e cu mult mai  important: singurul sat de lego din lume care-şi ia joaca în serios.

Ne îndreptăm spre Feriendorf. Întrebarea zilei nu mai surprinde pe nimeni: În ce mă dau azi? Oricât aş vrea să scriu că şerpuim pe alei răcoroase, flancate de pini, trebuie să recunosc că adevărul e altul: mergem grăbiţi, cu privirea iscoditoare (poate zărim ceva, mai repede), aproape alergăm de nerăbdare. Mă uit în jur şi toţi procedează la fel. De fapt, copilăria e aceeaşi peste tot, cum de uitasem oare?

Abia am timp să le spun că rămânem împreună prima jumătate de oră, pentru a ne bucura împreună. Mai degrabă ca să-i pot privi şi să mă bucur de bucuria lor. Să-mi transmită şi mie energia şi lumina de pe faţa lor. Şi pentru că nu sunt chiar atât de egoistă, mă gândesc că ar fi bine să le fac câteva cadre să le trimit părinţilor, să-i fac şi pe ei părtaşi.  Cinzia, dă-ţi, te rog, părul din faţă, să-ţi scot o fotografie! Nu se uită spre mine. De fapt, nici nu cred că m-a auzit. O las în pace. Realizez că bucuria intensă, fericirea copilăriei nu are nevoie de niciun cadru. Odată ce ai păşit în Legoland, imaginaţia îţi este accelerată şi te trezeşti în mijlocul unei poveşti în care eşti personajul principal şi atunci nimic nu mai contează.

Experimentăm, timp de două zile, zeci de stări. Adrenalina e pe primul loc, pentru că în cele mai multe atracţii ale parcului sfidăm legea gravitaţiei. Ne bucurăm de Power Builder (robotul care te roteşte în toate poziţiile posibile şi imposibile), Atlantis Sea Life, Ninjago Ride, Jungle Xpedition, Great Lego Race, Fire Dragon, Flying Ninjago.

Din păcate, însă, şi timpul sfidează legi şi trece. Ne trezim trişti că timpul s-a comprimat chiar acum (cât ghinion pe capul nostru!) şi nu ne-a mai lăsat să copilărim aici şi acum. Aşteptăm în tăcere autobuzul care ne duce la gară.

Ce fericiţi sunt oamenii care lucrează aici! îi spune Ilinca Marei. Şi rămân amândouă, ca noi toţi de altfel, cu gandul la toţi cei care îşi încep ziua de serviciu aici şi vrem să credem, că atunci când au un moment prost la lucru, lasă tot şi se prind de coada dragonului pentru un refresh. Ce norocoşi sunt oamenii ăştia…

Articol preluat de pe https://www.azicalatoresti.ro/

Text: Dana Anton

Foto: Codrin Anton