Fundația Amfiteatru a participat, în parteneriat cu AJTR (Asociația Ziariștilor și Scriitorilor de Turism din România), la ediția de primăvară a Târgului de Turism al României, desfășurat în perioada 20-23 februarie 2020 la Centrul Expozițional Romexpo.
Prezența noastră s-a concretizat în activități din cele mai diverse desfășurate la stand: o expoziție de fotografii , prezentarea ofertelor de explorare a comunităților și identităților teritoriale, precum și discuții cu autorii unor lucrări/volume fără de care literatura de turism din România nu ar mai fi fost la fel.
Vineri, 21 februarie 2020 a avut loc cea de-a treia ediție a conferinței „Turismul responsabil în România: Poveștile noastre”, tema principală fiind axată pe spațiul rural românesc cu toate valențele sale – de la tradiții, literatură și folclor până la proiecte care promovează și contribuie la afirmarea identității și valorilor românești atât la nivel național cât și european.
Cu această ocazie a fost prezentat publicului un nou proiect: Traseul turistic cultural „Mihai Eminescu”, bazat pe călătoria solitară, legendară și inițiatică, de la Cernăuți la Blaj pe care poetul a întreprins-o la vârsta de doar 16 ani. Scopul proiectului este acela de a-i îndemna pe localnici și vizitatori să se îndepărteze de clișee si stereotipuri, ajutându-i să descopere un altfel de Eminescu și o altfel de Românie.
Inițiatorii sunt AJTR (Asociația Ziariștilor și Scriitorilor de Turism din România), ANTREC (Asociația Națională de Turism Rural Ecologic și Cultural din România) și Fundația Amfiteatru, la acest proiect participând și Jandarmeria Montană.
În cea de-a doua parte a evenimentului ANTREC a decernat mai multe premii „Margareta de Aur” pensiunilor și structurilor turistice, profesioniștilor, firmelor și asociațiilor care activează în domeniul turismului rural – un eveniment deosebit petrecut la ceas aniversar – 25 de ani de activitate ANTREC.
Publicul a fost numeros, în sală fiind prezenți atât specialiști din domeniul turismului, reprezentanți ai mediului academic, antreprenori, cât și elevi și studenți de la unitățile de învățământ cu profil de turism.
Mulțumim tuturor pentru participare!
Foto: Nicolae Cristea