Intr-o stare buna de conservare se afla si Cetatea Câlnic, a carei valoare istorica a inclus-o de curind pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Si pe drept cuvint au facut specialistii aceasta alegere, pentru ca fortareata este unul dintre monumentele de arhitectura cele mai interesante din Romania, ocupind un loc aparte intre cetatile ridicate de sasii transilvaneni. In perioada 1961-1964, aceasta a fost restaurata de Directia Monumentelor Istorice, santierul fiind condus de arhitectul Stefan Bals. Concomitent cu lucrarile de restaurare au fost efectuate sapaturi arheologice de catre Radu Heitel.
Ceea ce da specificitate monumentului este combinatia dintre resedinta nobiliara, avind ca simbol donjonul, si fortificatia comunitatii sasesti libere, a carei interventie constructiva este marcata de camarile adosate zidului de incinta. Cele doua aporturi (al familiei nobiliare si al comunitatii sasesti) au fost succesive in timp, pe parcursul epocii medievale. Initial resedinta nobiliara, in ultima treime a secolului al XIII-lea, a comitetelor Chyl de Kelling (pomenit documentar la 1269), cetatea din Câlnic a fost prevazuta cu un masiv turn – locuinta de plan rectangular, protejat de o incinta ovala, fortificata cu un turn de aparare pe aripa de sud si un turn al portii in partea nordica. Sistemul defensiv era intregit in epoca de un sant cu apa.
Si astazi, donjonul conserva bolta semicilindrica la nivelul pivnitei, iar in sala principala de la etaj se pot observa urmele unui semineu. Pe latura estica a constructiei se afla o fereastra realizata din piatra profilata, element specific sfirsitul romanicului si inceputul goticului. Pina in 1430 resedinta a nobililor sasi, cetatea a fost vinduta comunitatii taranilor din Câlnic, care in prima jumatate a secolului al XVI-lea au inceput inaltarea unui nou briu de ziduri, au fortificat turnul portii cu o barbacana, iar in curtea interioara, pe fundatiile unei constructii mai vechi, au ridicat o capela. In interiorul acesteia se pastreaza inca bucati de fresca de inceput de secol XVI, iar pe latura de vest o tribuna de lemn, cu panouri pictate in stilul floral renascentist.
In curtea interioara, de-a lungul zidurilor, au fost amenajate camari pentru provizii in vremuri de restriste. O data cu ridicarea celei de-a doua incinte, in secolul al XVI-lea, a fost necesara supraetajarea donjonului (devenit simplu turn de aparare) cu doua niveluri, atingind o inaltime de peste 20 de metri, asigurind astfel eficienta armelor de foc dincolo de zidul exterior.
In apropierea cetatii se afla fosta casa parohiala evanghelica, edificiu ridicat in secolul al XVI-lea si marit la 1779. Urcind pe alee, pe linga casa parohiala, se ajunge la biserica mare a sasilor, amplasata in mijlocul cimitirului. Construita in secolul al XV-lea de catre comunitatea saseasca, “Biserica din deal” a fost mult transformata in secolul al XIX-lea, avind acum o infatisare neogotica.
In cor se pastreaza citeva elemente de sculptura din faza initiala: doua tabernacole si portalul sacristiei, precum si coloane angajate ce sustineau o bolta (acum disparuta). Tot aici se afla doua strane baroce pictate, din a doua jumatate a secolului al XVIII-lea. Tribuna vestica a bisericii adaposteste o orga din 1867 (Carl Hesse). Prin concedarea cetatii Asociatiei “Ars Transsilvaniae” – Romania, in spatiile sale au fost organizate mai multe expozitii documentare si de arta, iar capela a devenit aula in care se desfasoara simpozioane, colocvii si conferinte.
In aceeasi ambianta s-au desfasurat concerte de orga si auditii de muzica medievala, renascentista sau baroca. In fosta casa parohiala se afla biblioteca documentara a asociatiei. Pentru viitor se doreste organizarea unor cursuri de vara de istoria artei, manifestari stiintifice si tabere de creatie cu participare internationala. Demarat in 1995, proiectul de reabilitare a cetatii este, inca, in plina derulare.
