Ce poate fi mai nimerit decit un itinerar romantic pe urmele poetului national in doua dintre cele mai pline de inspiratie meleaguri eminesciene, care se constituie in adevarate popasuri de suflet – Ipotesti si Iasi?
Ipotesti – o gura de rai
Sa pornim in calatoria noastra pe tarim moldav dintr–un locsor idilic din nord–estul Romaniei, unde a copilarit si a visat junele Eminescu. La doar citiva kilometri de Botosani se afla un satuc linistit, neschimbat de pe vremuri, peste care timpul nu a lasat urme. Neavind alt merit in afara de acela de a fi fost leaganul copilariei poetului, Ipotestii au devenit, vrind–nevrind, o asezare vizitata adeseori fie de grupurile de copii, fie de calatori solitari aflati in cautarea lui Eminescu sau care mai vibreaza pe struna poeziei. O prima atractie a Ipotestilor este asa–numitul “lac al lui Eminescu”, inconjurat de o superba padurice, in preajma caruia poti percepe natura in forma sa nealterata. Aici, cintecul pasarelelor, biziitul albinelor, “concertul” broastelor alcatuiesc un spectacol fascinant, iar clipocitul apei si freamatul copacilor in adierea vintului creeaza o ambianta hieratica. Stai si privesti nuferii de pe lac si–ti vin in minte frinturi din versurile eminesciene: “…in zadar suspin si sufar/ Linga lacul cel albastru/ incarcat cu flori de nufar”. Apoi, pornesti agale pe podetul ce duce catre un petic de pamint ca o mica insula si admiri de pe el imprejurimile pe care poetul le–a nemurit in creatia sa: cringul, lacul, codrul, natura toata. Cu greu te–nduri sa iesi din starea poetica si sa te rupi de un spatiu paradiziac si ocrotitor, pentru a o apuca pe aleea pietruita din padure, abandonind senzatia vibratiei la unison cu toata acea atmosfera tipic eminesciana…
La vreo 2 km de “lacul vrajit” se gaseste cealalta atractie a locului – Memorialul Ipotesti, alcatuit din casa Eminovicilor si cea a familiei vecine, Papadopol, doua biserici, un hotel–casa de oaspeti, muzeul “Mihai Eminescu” si o Biblioteca Nationala de Poezie si dintr–un amfiteatru in aer liber. Acest ansamblu a fost inaugurat partial in urma cu 16 ani, sub titulatura de “Centrul National de Studii Mihai Eminescu”, suferind pe parcurs extinderi si renovari (cea mai recenta, in 2000, cind a fost decretat Anul Eminescu).
Desigur, centrul de interes este casa memoriala a familiei poetului, care adaposteste obiecte si piese de mobilier originale, al caror istoric il expune, cu detalii, ghidul locului. In spate se afla o biserica impozanta, ridicata prin colecta publica in perioada interbelica, din initiativa lui Nicolae Iorga si Cezar Petrescu, mascind oarecum o alta biserica, despre care se spune ca a fost cumparata de mama poetului si devenita lacas de rugaciune al Eminovicilor.
In imediata apropiere, in contrast cu aspectul auster al edificiilor importante din cadrul Memorialului, troneaza celelalte constructii, de data mai recenta, inaltate fara nicio legatura cu spiritul eminescian sau tinind cont de vreun stil arhitectural anume. Sint niste “anexe” utile, pe doua–trei niveluri, destinate unor manifestari culturale, aniversari, colocvii, simpozioane sau tabere de creatie. In perimetrul amfiteatrului se decerneaza anual Premiul National de Poezie unei personalitati, tot aici avind loc recitari si concursuri, spectacole si alte activitati de gen. In ciuda acestor contraste, farmecul locului nu se risipeste, impresia generala fiind aceea de oaza de verdeata, o gradina imensa cu arbori si flori, cu alei si bancute, indemnind la reverie.
Iasi – o urbe romantica
Parasim nostalgici locurile copilariei lui Eminescu si ne indreptam pasii spre alte tarimuri pe unde s–a preumblat poetul, in scurta sa existenta paminteana. Ajungem la Iasi, oras al amintirilor, urbe romantica prin excelenta, dupa cum lesne putem constata facind agale turul orasului, pe urmele Luceafarului. Este spatiul inceputului celebritatii si al creatiei poetului, nenumarate locuri din “dulcele tirg” purtind amprenta sa.
Mai mult decit oriunde, in Dealul Copoului, spiritul eminescian este la el acasa. Cine nu a auzit despre “Teiul lui Eminescu” din fosta Gradina Publica, sub ramurile caruia se spune ca poetul cadea adesea in meditatie si visare, mistuit de amorul pentru Veronica Micle? Se intimpla cu mai bine de 130 de ani in urma… Astazi, batrinul si falnicul copac este prins in chingi de fier ca sa reziste intemperiilor, dar, cu toate acestea, la umbra sa este un perpetuu pelerinaj. Teiul ii atrage ca un magnet nu doar pe turistii care poposesc aici, ci si pe ieseni, care se inghesuie sa–l fotografieze si sa–l admire din chioscul–foisor de alaturi. In preajma sa este locul de intilnire preferat de indragostiti, linga Obeliscul cu Lei si linga Complexul expozitional “Mihai Eminescu”, inaltat in 1984 si inaugurat cu fast in 1989, anul Centenarului poetului. Cu atitea atractii, arealul a fost innobilat cu titulatura de “Parcul de cultura Copou”, fiind unul dintre obiectivele turistice importante ale Iasiului, un veritabil parc dendrologic, in care veverite zglobii si prietenoase fac deliciul trecatorilor.
Un alt punct de reper al itinerariului eminescian iesean il constituie Casa Pogor (azi, sediul Muzeului Literaturii Romane), loc de intilnire a scriitorilor junimisti, acolo unde acestia isi citeau creatiile si apoi le publicau in revista “Convorbiri Literare”. Se stie ca, alaturi de Titu Maiorescu, Xenopol, Negruzzi, Slavici, Caragiale, Alecsandri, Creanga s.a., Eminescu a facut parte din Societatea Literara “Junimea”. Mai mult, “Casa cu ferestre luminate”, cum mai era cunoscuta locuinta lui Vasile Pogor datorita faptului ca a fost prima casa particulara iluminata electric din Iasi, l–a gazduit o vreme, poetul petrecindu–si timpul, prin 1874, in casa si biblioteca de aici. Actualmente, Casa Pogor, devenita muzeu din 1972, este compartimentata dupa epocile literare si personalitatile vremii, turistii familiarizindu–se cu salonul junimistilor, cu camera consacrata lui Eminescu si Creanga, adapostind obiecte ce le–au apartinut, cu alte incaperi dedicate scriitorilor importanti din acele timpuri.
Adastam o clipa pe bancile din parculetul Casei Pogor, inainte de a ne indrepta pasii spre statuia inchinata Luceafarului, de linga Biblioteca Centrala Universitara “Mihai Eminescu”, monument realizat de sculptorul Ioan Schmith Faur in 1929 si amplasat initial in fata Universitatii iesene, dupa care a fost asezat pe locul actual, in 1957. Se spune ca acest grup statuar simbolizeaza un “portal”, pe cele doua laturi fiind reprezentate doua figuri alegorice – poezia si filosofia.
Nu trebuie uitat ca din aceasta perioada ieseana dateaza prietenia poetului cu “badia” Ion Creanga, in “locuinta” caruia a stat o vreme (se intimpla pe la 1876). Asa incit, Bojdeuca din Ticau a povestitorului humulestean este un alt popas din circuitul eminescian. O vizita aici reprezinta o intoarcere in timp, in Iasiul de altadata, caci micuta casa in care a trait scriitorul peste 15 ani, intre 1872 si 1889, nu si–a schimbat aspectul: aceleasi doua odaite cu tinda care duce undeva in spate, spre un cerdac cu vedere catre dealurile Ciricului si Sorogarilor, alaturi de o frumoasa gradinita cu pomi fructiferi si multe flori. Bojdeuca lui Creanga este un binevenit loc de popas in orice anotimp, dar mai cu seama primavara, cind are loc Sarbatoarea Bojdeucii. Anul acesta s–au implinit 90 de ani de cind ea a devenit muzeu memorial, prilej pentru scriitorii, artistii si oamenii de cultura ieseni de a se aduna laolalta si de a evoca aspecte din viata si opera inegalabilului autor al Amintirilor din copilarie. Trebuie mentionat ca, alaturi de modesta bojdeuca, in urma cu vreo 20 de ani, s–a inaltat un Complex muzeal, alcatuit dintr–o constructie moderna si un amfiteatru in aer liber – la fel ca in cazul Memorialului de la Ipotesti –, destinat desfasurarii unor manifestari cultural–artistice.
Ultimul popas eminescian la Iasi il facem la asa–numitii “Plopi fara sot” de la Bucium, un pilc de plopi din apropierea hanului “Trei Sarmale”, unde se ospatau si beau vinul prieteniei Eminescu si Creanga. Falnicii copaci sint un alt loc de pelerinaj renumit, chiar daca denumirea este acum improprie, caci am numarat 18 plopi (pina nu demult au fost 20, dar autoritatile au retezat doua exemplare foarte batrine).
Acest itinerar eminescian pe tarimuri moldave este unul accesibil in orice anotimp, dar parca primavara si vara ii confera un farmec aparte, si merita sa–l parcurgem pentru a ne impregna de parfumul vremurilor de altadata…
Text: Adina Baranovschi
