[…]

„Pe Calistrat Hogaș și Alexandru Vlahuță, ca și pe Mihail Sadoveanu de altfel, îi învățam la școală, în anii ’80, ca „maeștri ai descrierilor de natură”. Mă plictiseau de moarte. Nu nu se spunea mai nimic despre viața lor, despre contextul în care și-au scris opera, despre istoria la care participaseră. Coonstrângerile ideologice specifice comunismului ceaușist târziu impuneau studierea de texte uscate, presate între cartoanele comentariilor verbioase și banale. Autorii și opera lor erau astfel sterilizați, reduși la o esență scolastică, la pretext de analize stilistico-gramaticale, analize care își au locul lor în orice sistem de educație onorabil, dar care, de unele singure, nu ne puteau ajuta să ne întâlnim cu personalitatea autorului. Anii de școală au fost astfel anu de lungă absență a autorului. „În absența stăpânilor”, vorba lui Nicolae Breban, nu dădeam ochii decât cu vicarii lor, ai scriitorilor, cu țârcovnicia comentariilor și citatelor critice vag-definitive de genul „omul deplin al culturii române”, „cântărețul plaiurilor…”, „important nu e ce spune, ci cum spune…”, și așa mai departe. […] În cazul lui Hogaș, important părea a fi „homerismul”. În mod ciudat, însă, homerismul cu cu pricina era ilustrat la nivel de manual și verificat la nivel de examene (treapta I), de scena cu musca intrând în nările Pisicuței, iapa lui Hogaș din În munții Neamțului. […] În orice caz, atunci, ca și acum, mi se părea că, pentru a înțelege și gusta opera lui Hogaș, trebuie mai întâi să găsesc răspuns la întrebarea: – De ce a scris Hogaș ciclul Pe drumuri de munte? Exegeții lui Hogaș pe care i-am citit (G. Ibrăileanu, Vl. Streinu, G. Călinescu, Octav Botez, Pompiliu Constantinescu, E. Lovinescu, T. Vianu, C. Ciopraga) nu mi-au dezlegat acest mister. […] După cum notează Grigore Smeu, ideea „primitivismului” țăranilor a fost ocrotită și nutrită de osmotica idee a pitorescului și idilismului lumii țărănești. Supraviețuind doar ca imagine recreativă sau ca formă de exotism domestic, lumea satului și-a pierdut temeiurile, rosturile, adică rațiunea, „talpa” ontologică și deci valoarea. „Pitorescul” a fost doar un nume de cod al „primitivismului”. Dacă s-ar putea face într-adevăr această echivalare, atunci între România „primitivă” a lui Hogaș nu ar exista vreo deosebire; dar ea există, și pentru asta pentru că Hogaș și lumea lui nu sunt „primitivi”. ”

[…]