De la tradiția orală până la internet omenirea a așezat locuirea ca vector al identității, leagăn al copilăriei, spațiul eternei reîntoarceri la origini dar și al proiecției unui viitor fabulos. Natura și constucțiile umane, țesătura de povești și ceremonialuri configurează ceea ce numim „spiritus loci”. Dacă reușim să descifrăm pe înțelesul călătorului semnificațiile acestei sintagme, ospitalitatea capătă valori puternice iar relația devine biunivocă. Nu există loc care să nu fie atractiv! Fiecare loc își are oaspetele său cu care construiește relații de prețuire și afecțiune reciprocă. Țesăturile speciale dintre povești, oameni și natură – adică identitățile – conferă unicitate și individualitate locului, iar prezența „celuilalt”, a străinului, a oaspetelui, are nevoie de o memorie a locului. Locul daruiește dar și primește!
În satul Cuciulata din comuna Hoghiz se ridică mândră și modestă, cu poveștile ei străvechi, o biserică de lemn ce poartă amprenta istoriei și a tradiției locale. Această biserică, care datează din secolul al XVIII-lea, este un monument de o frumusețe unică și o mărturie a bogatei moșteniri culturale și spirituale a zonei.
Despre Microcanionul de Bazalt de la Hoghiz se poate spune că este un monument al naturii de o importanță deosebită în județul Brașov. Acesta este inclus în lista rezervațiilor naturale de tip geologic, fiind recunoscut ca o arie protejată de interes național.
În inima Oltenească, în satul Cernăteşti, se ridică cu mândrie o bijuterie arhitecturală încărcată de istorie și poveste. Satul, atestat în documente încă din secolul al XVI-lea, găzduiește una dintre primele clădiri fortificate din regiune, construită de negustorul Dimitrie Cernat în jurul anului 1600.
Parcul național și rezervația Comana, aflate la doar 35 kilometri de București, sunt unele dintre cele mai pitorești zone ale țării și este supranumită a doua Deltă a României. În ciuda potențialului turistic extraordinar și a opțiunilor de cazare și de agrement de cea mai înaltă calitate, zona este încă puțin explorată, însă cei care aleg să-și petreacă weekend-ul aici scapă de aglomerația din majoritatea destinațiilor mult prea populare.
Una dintre comorile de preț ale satului Dumbrava este casa familiei Popescu, cea care a oferit comunității locale mai mulți preoți generație după generație. Astăzi, pentru oricine trece pragul ei, casa de la începutul secolului al XIX-lea este un adevărat muzeu.
Valea Mureșului Superior este o zonă a cărei valoare de patrimoniu este mereu îmbogățită grație unor oameni conștienți că identitatea locurilor e dată de păstrarea și transmiterea unor forme vii de manifestare. În acest context, Ziua Iei a fost un excelent prilej de a scoate din lada de zestre a zonei comori inestimabile.
Alquézar se află în centrul provinciei Huesca, mai exact în regiunea Somontano. Am făcut cunoștință cu micul oraș din nordul Spaniei în 2012 și am decis să mă întorc 11 ani mai târziu, să retrăiesc experiența apelor turcoaz și a unei drumeții ușoare. În 2022, Organizația Mondială a Turismului (UNWTO) a desemnat Alquézar drept cel mai bun oraș turistic din lume. Cu o populație de doar 290 de locuitori, Alquézar se distinge prin peisajele sale impresionante și arhitectura pitorească. Cu străzi înguste și case tradiționale de piatră, orașul emană un farmec rustic și autentic. Este o destinație perfectă pentru cei care caută să se bucure de o atmosferă liniștită pe străzi medievale.
Decorațiile fitomorfe din bisericile evanghelice din Sibiu și Richiș fac parte dintr-un catalog vast de sculpturi religioase identificate drept reprezentări ale Omului Verde (Green Man).
În vizita pe care am făcut-o în Biertan am avut ocazia să revăd urmele vechilor bresle. Se știe că aici a fost reședința unei episcopii săsești până în 1867, iar mijloacele de construcție și de întreținere a bisericii fortificate a întrecut cu mult pe cele ale altor comunități de sat obișnuite.
Engelthal (Engenthal sau Mighindoala) era un sat situat pe o vale îngustă din podișul Hârtibaciului. Primul act care atestă existența sa datează din 1394 (Engodal Possessió) și spune că satul aparținea nobililor din Calvaser și Buia (comuna Șeica Mare, jud. Sibiu). Satul părăsit este compus din câteva case, majoritatea în ruină, o biserică românească fără acoperiș și una săsească, inclusă într-un proiect de restaurare al pictorului sibian Sorin Tara (von Neudorf).