De la tradiția orală până la internet omenirea a așezat locuirea ca vector al identității, leagăn al copilăriei, spațiul eternei reîntoarceri la origini dar și al proiecției unui viitor fabulos. Natura și constucțiile umane, țesătura de povești și ceremonialuri configurează ceea ce numim „spiritus loci”. Dacă reușim să descifrăm pe înțelesul călătorului semnificațiile acestei sintagme, ospitalitatea capătă valori puternice iar relația devine biunivocă. Nu există loc care să nu fie atractiv! Fiecare loc își are oaspetele său cu care construiește relații de prețuire și afecțiune reciprocă. Țesăturile speciale dintre povești, oameni și natură – adică identitățile – conferă unicitate și individualitate locului, iar prezența „celuilalt”, a străinului, a oaspetelui,  are nevoie de o memorie a locului. Locul daruiește dar și primește!

 

 

 

Conacul Dumitru Roșianu

Deasupra satului Poiana din județul Gorj se înalță un conac cunoscut de localnici sub numele de Castelul Roșianu. El a fost construit la începutul secolului 20 de un arhitect italian la cererea boierului Dumitru Roșianu, un avocat la Curtea Regală și, așa cum reiese din poveștile auzite de bătrânii satului, un om avar, care se purta dur cu argaţii săi.

0 Comments

La apele sacre ale lui Hercule

Orașul Băile Herculane din Valea Cernei are o istorie de aproape 2000 de ani. Imperiul Roman, sub conducerea împăratului Traian, a introdus cultul balnear preluat de la greci, punând bazele unei stațiuni închinate zeului Hercule datorită proprietăților izvoarelor binefăcătoare descoperite aici. Astăzi, ea are privilegiul de a fi cunoscută drept unul dintre cele mai vechi locuri în care se găsesc băi climaterice și care a rămas încă fidel primei sale utilități.

0 Comments

Cazinoul din Vatra Dornei renaște

Pavilionul Central al Băilor, cunoscut drept Cazinoul din Vatra Dornei, a fost dintotdeauna simbolul orașului bucovinean. El a fost construit la sfârșitul secolului al XIX-lea la inițiativa primarului Vasile Deac, care l-a convins pe împăratul Franz Joseph al Austriei de necesitatea existenței unui cazino pentru turiștii veniți la băi. Astfel, cazinoul a fost inaugurat pe data de 10 iulie 1899, moment în care dispunea de o sală de teatru, o bibliotecă, un restaurant, o cofetărie si alte spații de utilitate publică.

0 Comments

Velvet Winery

Velvet Winery, un concept de cramă “boutique”, este situată în inima regiunii viticole Dealu Mare, podgoria Tohani, într-o zonă cu o bogată tradiţie viticolă, recunoscută pentru producerea vinurilor de mare calitate și complexitate.

0 Comments

Descoperiri în Lefkada

Străzile micului oraș pitoresc Syvros din sudul Lefkadei, te conduc către un loc încărcat de istorie, dar actual prin utilitatea lui. Fabricca Olive Museum, după cum spune și numele, este atât muzeu, cât și fabrică, aparținând familiei Tsarlambas, una dintre cele mai vechi familii de pe insulă. A fost declarat monument istoric în anul 1997, de către Ministerul Culturii și Turismului. Ansamblul arhitectural în cadrul căruia se află, mai cuprinde case, grajduri de cai, un depozit de ulei de măsline și cuptoare cu lemne vechi.

0 Comments

Jungfraujoch, Top of Europe

Jungfraujoch este unul dintre cele mai spectaculoase locuri în care am ajuns. Este o șa de ghețar care, la 3.463 m înălțime, face legătura între două vârfuri importante de 4000 de metri din Alpii Berlinezi: Jungfrau și Monch, de altfel - considerată una dintre opririle obligatorii de către pasionații de munte ce ajung în Elveția. Oferă o priveliște atât de impresionantă că-ți taie respirația, asta după un drum cu trenul care are cam același efect.

0 Comments

Scuola Grande di San Rocco

Scuola Grande Arciconfraternita di San Rocco este o instituție fondată acum mai bine de cinci veacuri, într-o perioadă în care numeroase confrerii au fost înființate în centrul și nordul Italiei în scopul închinării religioase și pentru ajutor reciproc.

0 Comments

Dumbrava, gradina ascunsa a raiului

La inceput a fost Lygeth. In traducere asta inseamna gradina de pe Mures. Astazi, daca pleci de la Tirgu-Mures, in sus spre Reghin, si, apoi, iti continui drumul catre munti, vei intilni Dumbrava, aceeasi gradina a Vaii Muresului. Au trecut aproape 700 de ani de cind Dumbrava era Lygeth. Dar timpul, aici, a incremenit, semn ca, impresia pe care o…

0 Comments

Prieure Saint-Martin-des-Champs

Musée des Arts et Métiers este cu siguranță una dintre cele mai importante instituții culturale din Paris și se mândrește cu o colecție care datează din secolul al XVIII-lea. Dar ceea ce mulți vizitatori nu știu este că actualul muzeu este fondat pe temeliile unui fost complex monahal, Prieure Saint-Martin-des-Champs, creat în secolul al XI-lea pe situl mai vechi al unei capele dedicate Sfântului Martin de Tours. Este, în același timp, un bun exemplu istoric de reconversie funcțională a unui spațiu abandonat.

0 Comments

Sfârșit

Nu mai există pagini de încărcat