Drumul serpuieste, urca dealuri, strabate Padurea Topolog si, dupa o ora de pustiu si uscaciune, iti arata primele imagini cu paradisul pasarilor, cu cel mai nou pamint al tarii, cu Dunarea si tot ce a creat ea aici.

Luna mai inseamna zile libere, vreme buna, ba chiar si o baie in mare pentru unii. Multi aleg sa plece la munte, la fel de multi ajung pe litoral, undeva intre Eforie si Vama Veche, fiecare cu bucatica lui de nisip. Nu multi se duc insa in Delta Dunarii. Sint din Tulcea si de mic am tot mers prin delta. Pentru noi, tulcenii, sa pleci un weekend la pescuit e ceva normal. Daca locuiesti in Capitala insa lucrurile se complica. Cei 350 de km sint prea mult de parcurs cu minusculul microbuz ORI. Cu trenul mergi doar daca vrei sa petreci o zi intreaga in vagon. Daca esti norocos si ai o masina la dispozitie, ajungi in trei ore jumatate la poarta deltei. Cam tot atit faci si pina la mare, doar ca de la Hirsova scapi de aglomeratia caracteristica marilor aglomerari urbane si a arterelor ce le unesc.

Drumul serpuieste, urca dealuri, strabate Padurea Topolog si, dupa o ora de pustiu si uscaciune, iti arata primele imagini cu paradisul pasarilor, cu cel mai nou pamint al tarii, cu Dunarea si cu ce a creat ea aici. Ai impresia ca ai ajuns la un capat de lume, esti undeva pe deal si vezi orasul Tulcea cu cele 7 coline ale sale si mai vezi o mare intindere plata, o nesfirsita salbaticie. Nu ai cum sa te ratacesti in Tulcea, asa ca ajungi repede acolo de unde pleaca vapoarele si rapidele spre Sulina. Daca mergi catre vale, de oriunde ai fi, vei ajunge la Dunare. Pentru a continua sint mai multe variante: Pasagerul, un vapor mare care este cel mai ieftin, dar si cel mai incet. Sigur ca un drum cu acesta nu este plictisitor. Cele patru ore pe care le faci pina la Sulina sint, de fapt, o aventura. Cu acest mijloc de transport merg cei mai multi. Duce alimente, posta, marfuri catre satele din zona.

Calatoria cu pasagerul are un farmec aparte si, de aceea, o recomand calduros oricui. Catamaranul sau Delta Expresul este mai rapid, dar nu are atit de mult farmec precum vaporul. Se poate ajunge si cu “rapidele”, nave particulare, de mare viteza, care strabat cei 70 km intr–o ora si jumatate. Interiorul lor seamana foarte mult cu un avion. E cam la fel de mare doar ca zboara mai putin, se ridica pe aripioare speciale deasupra apei doar un metru. Pentru ca e vorba de un weekend doar, aleg varianta din urma. Vreau sa ajung repede sa ma pot bucura mai mult de peisaj. Ma duc la Sulina unde, la o mica pensiune, sper sa ma relaxez si sa uit de aglomeratia din Capitala. Am aflat de pensiune de la Outdoor Holidays.

Asadar, ajungem in Sulina, singurul oras din Delta Dunarii unde cei 6.000 de locuitori se mindresc cu plaja salbatica, ferita de constructii si aglomeratie, cu vestitul cimitir de aici unde stau laolalta nemti, englezi, turci, greci, italieni, lipoveni, romani, rusi, oameni simpli, capitani de vas, pescari, pirati si printese. Este al doilea ca importanta de la noi din tara dupa cel de la Sapinta. Cu foarte multe informatii de acest fel ne incinta ghidul pe tot parcursul calatoriei noastre. Da, am apelat la un ghid pentru ca mergem in necunoscut si pentru ca vrem sa exploram imprejurimile orasului din caiac.

Vrem sa facem ceva nou, neobisnuit, dar nu foarte dificil. Ajunsi in Sulina, descoperim ca toate strazile sint paralele si perpendiculare, ca in Manhattan. Faleza e strada intii, iar noi vom sta pe strada a patra. Doar cele perpendiculare au nume, restul numere de la 1 la 6. Trecem pe linga blocurile din perioada comunista, pe linga un fost hotel din perioada interbelica, pe linga cladiri de peste 100 de ani vechime pe care nu te astepti sa le vezi aici, pe linga catedrala, o biserica mare aflata chiar pe malul Dunarii, intram pe strada CA Rosetti si apoi pe strada a patra.

Descoperim o casa veche, dar intretinuta, cu gardul vopsit in rosu si peretii verzi. Interiorul este tot rosu, tocurile, dusumeaua, usile. Nu este nimic colorat cu albastru, culoarea cel mai des intilnita in delta. Casa nu este acoperita cu stuf, ci cu tigla. Totul e construit pe piloni ca sa poata circula aerul pe sub casa, contracarind umiditatea ridicata din solul nisipos. Aflam ca asa se construiau aici casele. In perioada de apogeu a orasului totul era adus cu navele in port si apoi prelucrat in atelierele Comisiei Europene a Dunarii dupa standarde vest–europene. In spate, o curte mica, dar plina de verdeata inconjoara o masa mare unde, probabil, ne vom aduna si noi seara, la o ciorba de peste. Asa sint multe case aici, vopsite colorat, din lemn si construite pe piloni.

Casele traditionale nu rezista fara sa faca igrasie. Ne instalam in camerele cochete, ne schimbam si pornim sa ne plimbam cu barcile. Am fi putut opta si pentru o barca cu motor in loc de caiac si am fi parcurs multi kilometri, am fi putut pleca din Tulcea chiar cu o barca cu motor, dar am vrut sa exploram indeaproape, sa interactionam cu natura.

Motorul e galagios si sperie multe dintre vietuitoare, plus ca nu poti intra peste tot cu el. Stai pasiv pe un scaun si te uiti in jur. Noi ne–am dorit sa facem si putina miscare, dar, in scurt timp, constatam ca ne deplasam fara efort. E liniste si, pe linga privit, putem sa si auzim valurile, pasarile.

Din cind in cind atingem apa cu palmele, ocolim cite un nufar, mergem pe unde vrem noi. Seamana putin cu mersul cu bicicleta. Cam cum e diferenta dintre bicicleta si masina asa e intre caiac si barca cu motor, cu mentiunea ca inveti in cinci minute sa mergi cu caiacul. Pornim usor pe bratul Sulina, in aval, pe linga un petrolier parasit, abandonat aici de prin anii ’60. Pe stinga se apropie de noi farul vechi, construit de germani. In Sulina sint trei faruri. Primul, construit de turci, odinioara aflat in preajma plajei, este acum muzeu in centrul orasului. Al doilea a fost construit pe un dig ce inainta in mare. Aici au fost filmate citeva dintre scenele din “Toate pinzele sus”. Acum insa sint inconjurate de stuf si farul, si digul, si nici urma de apa sarata in jur. Ultimul far se afla la citiva kilometri in aval, in capatul unui alt dig, astazi inconjurat de ape. Oprim si noi la far, urcam pe scarile metalice pina sus aproape. In fata avem ceva ce nu poate fi descris in cuvinte. E capatul Europei, capatul Dunarii.

La nord de bratul Sulina se intinde Golful lui Musura, al carui areal mlastinos este camin pentru multe specii de pasari. Acum inteleg sintagma invatata la geografie, “Delta Dunarii –paradisul pasarilor”, paradisul pelicanilor, as adauga eu. “Colonia este locul unde pelicanii au cuiburile, aici doar se hranesc!” Lasam farul in urma si plecam pe un canal catre golf. Ni se face semn sa pastram linistea si sa stam cu capetele ascunse. Ne furisam sa vedem pelicanii. Intram pe canale tot mai mici cu apa nu mai mare de 30 de cm.

Dupa o tufa de papura la 100 m de noi sint pelicanii. Stau la soare si isi fac siesta. In jur, sute de pasari. Chire de mare, lopatari, egrete, tiganusi, rate si giste de vara, fluierari. Acum, in mai, este sezonul de imperechere. Toate pasarile au penajul nuptial si sint in plina activitate de cautare si cucerire a partenerului. In larg doi corcodei mari, dupa cum ne arata ghidul, isi etaleaza frumusetea penajului. Rotatii, batai din aripi, infoieri, toate fac parte din dansul nuptial. Pastram distanta fata de pasari, si pelicani in special. Nu vrem sa observe ca am venit. Luam cu noi doar poze si lasam in urma namolul plin de pene si puf. E timpul sa ne intoarcem la casuta noastra verde, unde ne asteapta o ciorba de peste, usturoi si citeva scrumbii la gratar. La pensiune ne relaxam si ne minunam inca de cele ce ni s–au desfasurat in fata ochilor.

Putin suparat, ghidul ne marturiseste ca majoritatea romanilor merg in delta doar pentru peste. Foarte putini sint interesati sa vada cele 325 de specii de pasari sau sa exploreze in spirit ecoturistic delta. Acum este prohibitie si multi pescari nu au venit inca. Locurile de unde pleaca ei dupa citeva zile de stat cu cortul te fac sa te simti ca esti in Bucuresti. Gunoaiele sint la ele acasa in toate locurile de pescuit. A doua zi plecam sa vedem imprejurimile, catredrala, orasul, cimitirul, plaja.

Aflam ca dupa 1856 Sulina a fost locul unde isi avea sediul Comisia Europeana a Dunarii, un organism european, printre primele de acest gen, care se ocupa cu asigurarea liberei navigatii pe Dunare. Tarile membre erau Prusia, Rusia, statele Italiene, Anglia, Turcia, Romania si Grecia. De aici se explica amalgamul acesta cultural din Sulina. In acea perioada se vorbeau pe aici 20 de limbi, erau mai multe biserici, zona avea statut de “Porto Franco”, erau 40.000 de locuitori, cazinouri, hoteluri, cabarete, baruri.

Aceste vremuri au apus insa, dar daca umbli atent poti descoperi atmosfera de odinioara. Timpul trece repede, iar noi trebuie sa lasam nisipul fin de aici pentru asfaltul bucurestean. Plecam cu rapida de 18:00 si apoi din Tulcea cu masina catre Bucuresti, cu inima mai bogata.

Text & foto: Andrei Pirciog