Veche vatra omeneasca – de peste 2000 de ani – Severinul s-a naruit si s-a refacut de citeva ori in scurgerea vremurilor. Oras fara pereche prin ce i-a daruit natura si prin ce i-au adaugat salasluitorii de-a lungul veacurilor, ii retine pe bastinasi prin mestesugitele fire ale traditiei, iar pe calatori prin frumusetea nemaiintilnita a peisajelor urbane.
Nu se lasa surprins de obiectivul fotografic si nici imortalizat pe pinza. Trebuie neaparat vizitat. Trebuie sa-l vezi, sa traiesti aici citeva ceasuri, sa devii un punct in perspectiva sa urbanistica, sa treci printre ziduri vechi de cetati si biserici, cufundindu-te chiar si pentru o clipa in trecut.
Severinul este orasul fara virsta: deopotriva tinar si batrin. Pe tot cuprinsul Romaniei nu-i altul sa-i semene. Vor fi fiind tirguri cu obirsie voievodala chiar de la Descalecat, cum e Curtea de Arges, altele cu urme de antichitate romana, cum e Constanta, dar Severinul de astazi isi trage originile din Drubeta, celebra cetate a dacilor. Unicitatea istorica are si un paralelism geografic: nici un alt tirg nu s-a cladit asemenea lui, la raspintie de munte si ape, unde smochinii si migdalii rodesc nestinjenit, liliacul salbatic creste in voie, iar scorpionul se simte mai bine decit acasa, in zona mediteraneana. Si daca ar lipsi vinturile nestatornice care se isca din senin, climatul ar fi si mai blind. Este suficient de cald, insa, pentru a adaposti in toi de iarna cohorte de pescarusi veniti tocmai de la Marea Neagra.
In acest cadru feeric, dai la tot pasul de vestigiile trecutului, ce se zaresc pe ambele maluri ale Dunarii: capetele podului lui Traian, construit odinioara de vestitul Apollodor din Damasc; cetatea amplasata de romani care avea sa fie, secole mai tirziu, pavaza in calea navalirilor otomane; terme si bazilici; sarcofage si pietre funerare; altare si monumente votive; chipuri enorme de lut si caramizi cu sigiliu; piatra innegrita de batrinete si slova maiastra sapata in lespezi; temeliile primei episcopii a Severinului, din vremea lui Vlaicu Voda, mutata mai tirziu la Rimnicu Vilcea; bisericute si turnul cetatii banilor unguresti care ridicasera aici fortareata inca de pe la 1247, din vremea Cavalerilor Ioaniti. La Schela Cladovei, pe malul Dunarii, arheologii au descoperit o asezare ce dateaza de mai bine de 9000 de ani. Urme ale acestei culturi, “Schela Cladovei”, cum au numit-o specialistii, dateaza insa din jurul anului 7200 i.H. Se pare ca aici ar fi fost construite primele case din Europa, facute primele inmormintari, cultivate primele plante si realizate primele interventii chirurgicale. Si tot aici au fost create primele opere de arta si s-a facut primul razboi, fiind prima asezare omeneasca distrusa prin conflict armat. Pe vatra acesteia s-au succedat alte si alte asezari, pentru ca in secolul al III-lea i.H. sa ia nastere o infloritoare dava dacica. Numele acesteia – Drubeta (asezarea de la despicatura, in limba geta) – il cunoastem din izvoarele romane de mai tirziu. Cuceritorii romani au si numit orasul Drobeta, preluind numele vechii asezari, si i-au acordat titlul de “municipium” in timpul imparatului Hadrian, pentru ca Septimius Severus sa-l onoreze cu cel de “colonia”. Astazi se poate observa pe un altar onorific de la mijlocul secolului al III-lea ca numele orasului este insotit de apelativul “Splendissima colonia Drobeta”. Orasul a avut perioade de inflorire si decadere, rezistind vitregiilor vremii pina inspre sfirsitul secolului al VI-lea, cind a cazut prada popoarelor migratoare, ca multe altele din imperiul roman.
Cu toate acestea, regiunea Portilor de Fier a continuat sa fie si in Evul Mediu timpuriu o zona importanta din punct de vedere economico-strategic. De multe ori, insa, interesele politice au primat in fata celor economice. Secolele XII-XIII aveau sa faca din zona Portilor de Fier teatrul unor permanente lupte intre regii maghiari si tarii bulgari, intre maghiari si bizantini si intre toti acestia si cnejii sau voievozii romani. Datorita acestor conflicte, pentru citeva secole zona Portilor de Fier avea sa devina centrul politicii europene.
La sfirsitul secolului al XIII-lea, Cavalerii Ioaniti ridicau aici Cetatea Severinului, iar regalitatea maghiara crea in aceasta zona “Banatul de Severin”, unitate administrativ-militara menita sa tina piept navalirilor tatare si bulgare spre centrul Europei. Intemeierea statului feudal Tara Romaneasca, in 1330, sub Basarab I, avea sa faca insa posibila trecerea Cetatii Severinului in posesia Tarii Romanesti. Mircea cel Batrin a fost cel care a marit si intarit cetatea, a batut moneda aici si a dat privilegii deosebite tuturor negustorilor, romani sau straini, ce treceau cu marfurile lor prin vama de la Schela Cladovei. Cucerirea cetatii Severinului de catre turci si distrugerea ei definitiva in 1524 le-a deschis acestora cale libera catre centrul Europei, in 1541 jumatate din Ungaria fiind transformata in pasalic turcesc.
Astazi, trecutul coexista cu prezentul. Orasul modern, geometric, aerisit, cu spatiu vast de desfasurare, parcuri si gradini si piete numeroase, se armonizeaza perfect cu vestigiile istorice, cu ramasitele de Orient ce se zaresc pretutindeni, ceea ce-i confera un exotism aparte, intre zidirile lui severinenii pastrindu-si simplitatea vietii rurale, obiceiurile, datinile, sarbatorile, ocupatiile stramosesti, ritualurile religioase si mai ales petrecerile cu caracter colectiv.
Text & foto: Victor Raicu
