Festivalul propune publicului iubitor al muntelui filme, cărți, expoziții de fotografie și dezbateri publice, în perioada 26 februarie – 3 martie 2019, la Brașov, Predeal și Bușteni.
București, 22 februarie – Cea de-a patra ediție a Alpin Film Festival, unicul festival de cultură și educație montană din România, se desfășoară anul acesta, în perioada 26 februarie – 3 martie, în trei locații – Brașov, Predeal și Bușteni.
Festivalul aduce în atenția publicului filme spectaculoase despre ascensiuni montane, expediții și povești ale muntelui, în selecție internațională și competiție națională, precum și prezentări de carte, dezbateri și expoziții de fotografie legate de universul muntelui și alpinism. Invitații speciali ai festivalului vor interacționa cu publicul în evenimentele din cele 5 zile de festival: alpiniștii Zsolt Torok, Vlad Căpușan, Cornel Coco Galescu, Constantin Lăcătușu, Teofil Vlad, sportivii de performanță Daciana Leonte, Robert Hajnal, Bogdan Coteț, Roma Ciobanu, Viorel Pălici, Toma Coconea, Denisa Dragomir, Silviu Bălan, speologul Dr. Cristian Lascu și mulți alții.
Invitații străini sunt personalități de seamă în domeniul montan: ALDO AUDISIO, cel care a fost, până anul trecut, Directorul Muzeului Muntelui din Torino, cel mai mare din Europa de acest gen. Aldo Audisio este membru în board-ul INTERNATIONAL ALLIANCE FOR MOUNTAIN FILM, asociație ce reunește cele mai cunoscute festivaluri cu tematică montană din întreaga lume. Ajuns la a 4 – a ediție, Alpin Film Festival este eligibil, iar din 2020 va face parte din prestigioasa asociație. Un alt oaspete de seama este Thomas Dupin, jandarm montan francez care va prezenta, la Bușteni, în cadrul Galei Alpinismului, regimul legislativ și problemele administrative cu care se confruntă în masivul Mont Blanc. Toto, cum mai este denumit francezul, este vice-campion european la cățărat viteza, dar și membru în echipa națională de escaladă a Franței. Lista completă a invitaților și prietenilor festivalului este disponibilă pe site –http://www.alpinfilmfestival.ro/invitati.html.
Gala de deschidere ALPIN FILM FESTIVAL
Gala se va desfășura, în premieră la AULA SERGIU CHIRIACESCU a Universității Transilvania, Brașov, marți, 26 februarie la ora 19. Este un eveniment de exceptie, cu proiecția filmului favorit la premiul Oscar pentru cel mai bun documentar. Producția Free Solo este considerată de presa americană drept “cel mai bun film despre alpinism realizat vreodată”. Filmul va fi prezentat de cunoscutul explorator Cornel (COCO) GALESCU. Evenimentul este realizat cu sprijinul National Geographic Romania, partener principal al Galei de Deschidere.
Selecția internațională
Cele mai bune filme din 2018 vor fi proiectate la Brașov, filme precum In the Starlight, Cu bicicleta în Balcani, Scrisoare către Olga, Parasol Peak sau The Dawn Wall (filmul care va închide festivalul duminică, 3 martie, și, de altfel, marele succes al anului 2018, câștigător a peste 6 premii la marile festivaluri de film din lume). Locațiile în care se vor proiecta filmele din selecția internațională sunt: Centrul Cultural Reduta, Brașov; Centrul Multicultural al Universității Transilvania (Rectorat), Brașov (Strada Politehnicii, nr. 1); Centrul Cultural Aurel Stroe, Bușteni.
Secțiunea Competiția națională – Film Românesc de munte
Proiecțiile se vor ține la Cinemateca_Patria, iar filmul de deschidere va fi Transalpina – Drumul Regilor de Dumitru Budrală. În selecția de anul acesta veți descoperi povestea de viață a lui Tibi Ușeriu în documentarul On My Way de Ana Preda. Filmul 10 (Zece) de Nicoleta Talpes și Lupii – de la conflict la conviețuire – realizat de cei de la WOLFLIFE promit sesiuni de întrebări și răspunsuri extrem de interesante la finalul proiecțiilor. Revin la festival cu ultimele lor producții: Dan Curean și Dan Păvăloiu, cu filmul Călare în Carpați, Sabin Dorohoi, cu Banatul Montan – Calea Apelor și Dite Dinesz, cu un film în premieră absolută. Lista completă a filmelor din competiția românească aici. Locația principală a competiției naționale este Cinemateca Patria din Brașov. La proiecții vor participa și echipele filmelor din competiție, iar publicul va avea posibilitatea să voteze pentru cel mai bun film românesc de munte.
Evenimente/Dezbateri
Festivalul are o importantă componentă educațională și propune câteva întâlniri inedite pe teme precum: “CINEMA ȘI NATURĂ” – Cum se pot promova cu ajutorul imaginii regiunile montane, valorile culturale și educatia montană, ariile protejate, ocrotirea acestora și a mediului natural. Discuțiile vor fi moderate de Irina Margareta Nistor. Alte evenimente din programul festivalului sunt:
- Ziua Alpinismului, la Bușteni, în data de 2 martie – o zi dedicată alpinismului românesc cu Gala Alpinismului, ajunsă la ediția a 4-1, tema din acest an fiind „Noile generații”.
- Federația Română de Alpinism și Escaladă va oferi la Bușteni, în cadrul acestei gale, titlurile de Sportiv al Anului la disciplinele care fac parte din federație. Pentru prima oară, în cadrul galei, se vor acorda premii pentru cele mai bune performanțe ale anului 2018 la alergare montană, orientare sportivă și parapantă.
- Concursuri sportive cu premii oferite de sponsorii festivalului: Cupa școlilor de schi la Predeal, Concurs schi de tură – Predeal Vertical Race (3 martie); Cupa Salvamont Predeal, prima ediție (28 februarie)
- Bucătăria Muntelui – evenimente cu degustarea produselor specifice muntelui.
- Echipa care a realizat cea mai importantă performanță a anului 2018 în alpinismul românesc va prezenta duminică, 3 martie, ora 15, la Centrul Cultural Reduta, filmul EXPEDIȚIA VIVA PUMORI. Zsolt Torok, Teofil Vlad și Romică Popa vor fi prezenți în fața publicului pentru a împărtăși amintiri din ascensiunea pe masivul PUMORI (7161 m) din Hymalaia, unde au deschis un traseu în premieră mondială, pe care l-au denumit “Les voyages de Petit Prince”.
- Cartea de munte este și ea sărbătorită la ALPIN FILM FESTIVAL, fiind anunțate prezentări de carte (volume apărute la România Pitorească, Humanitas) urmate de discuții cu autorii.
Expoziții de fotografie:
- “PĂDUREA”realizatăcu sprijinul Asociatiei Forona și KONICA MINOLTA,
- “PARCURILE AMERICANE” – expoziție de fotografie, autor DAN DINU, proiect realizat cu sprijinul Ambasadei Americane la București.
- Expoziția MILVIUS la Coresi Shopping Resort
- EXPOZIȚIE NATIONAL GEOGRAPHIC – cele mai frumoase coperți de revistă din cei 15 ani de la apariția celebrei reviste în România.
Ediția din acest an a festivalului este susținută de:
Sponsori: DACIN SARA, F64, KONICA MINOLTA, Coresi Shopping Resort Brașov
Parteneri instituționali: Primăria Municipilului Brașov, Primăria Predeal, Primăria Orașului Bușteni, Consiliul Județean Brașov
Parteneri strategici: Asociația Națională a Salvatorilor Montani, Federația Română de Alpinism și Escaladă (F.R.A.E.), Comitetul Olimpic și Sportiv Român, Asociația Fotografilor de Natură din România (Forona), Muzeul Județean de Istorie Brașov, Universitatea Transilvania din Brașov, Agenția Metropolitană Brașov, Brasov be.live it.
Cu sprijinul: National Geographic, Sergiana, Munții Noștri, Asociația Carpatină Ardeleană a Turiștilor – Secțiunea Brașov, Clubul Alpin Român (CAR), Echipa Națională Montană, Tabere si circuite, Carpathian Sustainable Tourism Center, Asociația Administrațiilor de Arii Naturale Protejate, Carpathia – Europe Wilderness Reserve, Ambasada Americii în România, Centrul Cultural “Reduta”, Institutul Cultural Italian, Institutul Maghiar din București, Winter Outlet, Reghin, S-karp®, Buff, BEST EXPERIENCE, Convenția Carpatica, Gemini Solutions, Felix Pension, Teracota Medias, Ferma Căţean, Vitamin Aqua, Grind Prod, Cinema One, Photo Life, Asociația PROPARK pentru Arii Protejate, România Sălbatică, NTD, Empire Video Productions, Naturali, CPNT Brașov
Mașina oficială: HONDA
Parteneri media: Kiss FM, Televiziunea Română, National Geographic Channel, Gazeta Sporturilor, Radio Târgu Mureș, Ski Pass Magazine, AIMx.ro, MyTex.ro, Transilvania Expres, Zile si nopți, News Brașov
Despre Alpin Film Festival: ALPIN FILM FESTIVAL este un eveniment cultural internaţional de film, carte și fotografie, care îşi propune să promoveze civilizația montană cu valorile ei patrimoniale, turistice, ecologice, economice, educaționale şi sportive. Mai multe informații puteți găsi pe www.alpinfilmfestival.ro și https://www.facebook.com/alpinfilmfestival/
Intrarea la toate evenimentele festivalului este liberă. Întreg programul Alpin Film Festival și synopsis-ul filmelor selecționate sunt disponibile pe www.alpinfilmfestival.ro
Contact: email: media@alpinfilmfestival.ro