Într-o lume mediocră unde spoiala de cultură și talent stă cu regele la masă, unde nu mai poți defini ce este valoros și ce este rebut – uman și artistic – iar vulgaritatea are un loc bine definit, unde țopenia și culmea kitchiului – cel cu peștele de sticlă pe mileu pus pe televizor, e deja trecut de departe ca un lucru normal, iar Secherezada atârnată pe perete este deja simbolul vacanțelor în Turcia – ei bine într-o astfel de lume, în România mai există artă adevărată. Mai  avem totuși pictorii adevărați să te transpună în vis.

L-am reîntâlnit de data aceasta pe Paul Mecet la Galeriile de Artă ale Fundației Culturale Ion I. Brătianu, cu ocazia unei expoziții personale.

M-au uluit pânzele lui fiindcă, a început cu aplecăciunea de neam și strămoși. Cu portretele sfinților noștri duhovnici, cei care ne-au lăsat trecerea unora cu demnitate prin acel stalinism, trecând la biserica noastră națională ortodoxă a neamului românesc și la figurile bărbaților ce au construit țara de peste 100 de ani. Surprins, mirat și înduioșat l-am văzut pe Mareșal. Da păi nu ai voie să-i rostești numele darămite să-l pictezi … Ei na, Domnul Mecet a făcut gestul acesta impardonabil drept care și-a găsit loc în inima mea.

Țiganca lui Paul Mecet sare din tablou cu rochia învolburată, boii au căldura soarelui în apus, iar natura e cu adevărat ,,moartă”, numai că fructele ei te așteaptă să le mănânci.

Am stat cu ochii clar deschiși pe Venețiile … Veneția lui Mecet e tonică, e vie, strălucește, nu este o mlaștină melancolică cu palate putrede cu miros fatidic … Veneția lui te cheamă la ea, vino, vino, te aștept.

Mecet m-a consternat cu altceva ce nu găsești nici la Petrașcu și nici la un alt pictor cu naturi moarte, –  merele cu ceapa roșie, ceainicul lăsat așa pe masă, ca și cum nu ar face parte din compoziție, ci așa l-a uitat. După ce vezi naturile moarte, alergi să îți iei ceapă roșie, dar nu e ca a lui Mecet … A lui Mecet îți zâmbește … Câmpul românesc știi bine când îl vezi, e câmp din România … De ce câmpurile lui Van Gogh nu au căpițe? … Nu au floarea soarelui?… Nu au țărani care să are pământul?

La Paul Mecet au geniul artistului.

Text & foto: Ion I. Brătianu