„Simpla deplasare de pe un punct pe altul al meridianelor și paralelelor nu poate aspira la înaltul nume de călătorie. Mișcându-ne în spațiu, acoperim cu prezența noastră suprafețe mai mari ori mai mici de pământ, umanitate și cultură. Dar nu întotdeauna suntem în măsură să realizăm necesarul contact cu parcursele etape, fiindcă rezumarea la o privire nu este de ajuns pentru acela care se consideră călător în adevăratul sens al cuvântului. A călători înseamnă a face din întâlnirea ta cu peisaje și configurații umane diferite un prilej de cunoaștere propriu-zisă și de reflexiune, o modalitate de luare în posesie intelectuală a locurilor prin care ai trecut. Ca atare, operațiile obligatorii ce duc spre aceste țeluri sunt multiple. Un prim nivel al întâlnirii îl constituie desigur observația atentă, exactă și nuanțată a universului celui nou, în acumulări de fapte care să îngăduie trecerea mai departe, prin generalizări și articulații logice, spre judecarea legată a lucrurilor care înseamnă scriere și clasificare. Evaluările, adică integrările totalității datelor în sfere de civilizație și cultură, trebuie să urmeze, urmate la rândul lor de demersul comparativ. […] Fiecare călător din cei adevărați este însă liber să apese pe pedala care i se potrivește, pentru revelarea unui aspect sau al altuia din nesfârșita complexitate a noutății cu care este confruntat, după formația, gustul și deprinderile sale. Ba chiar, când devii călător la o vârstă mai înaintată, cum mi s-a întâmplat mie, relatezi mai degrabă viziuni vechi, interioare ori livrești, despre oamenii și colțurile pe care le întâlnești, amendate, desigur, de impresia proaspătă, de judecata elaborată la fața locului.

[…]