„Locul, asemenea memoriei, poate fi descris ca experiență fenomenologică”, puncta Tanya Richardson atunci când se referea la călătorie ca la un parcurs atât fizic cât și psihologic-spiritual cu impact semnificativ asupra evoluției personale. Astfel că mă simt îndreptățită (prin origine) să afirm încă de la început că Vărbilău este o localitate care se remarcă prin frumusețea peisajelor completată de bogăția livezilor cu pomi fructiferi de toate soiurile și prin ospitalitatea oamenilor care invită cu bucurie turiștii să guste din roadele culese de pe „Drumul fructelor”.

Câteva detalii istorice și geografice despre comuna Vărbilău

În componența comunei Vărbilău intră satele: Coțofenești (unde a fost descoperit un coif dacic de aur, expus în prezent la Muzeul Național de Istorie al României), Poiana Vărbilău, Podu Ursului (unde este amplasată o cruce înaltă de 19 m, monument dedicat eroilor, pe o culme care oferă priveliști de vis și de unde se poate zări crucea de pe Caraiman), Livadea și, desigur, Vărbilău – reședința (deseori glumesc cu prietenii spunând că Vărbilăul este de fapt o metropolă deoarece, pe lângă numărul mare de magazine și buticuri, avem o măcelărie unde se găsește mereu carne proaspătă, o brutărie unde se fac cele mai gustoase produse de panificație și cofetărie, două farmacii, două școli și un viitor cazinou – cu păcănele, ruletă, tot tacâmul).

Crucea de la Podu Ursului (vedere din Vărbilău)

În centru există un monument de interes local (inclus în lista monumetelor istorice din județul Prahova), casa cu prăvălie Ion Filipescu, azi proprietate Telekom România, construită la începutul secolului al XX-lea.

Fiind interesată de mic copil de istoria satului în care am crescut (interes alimentat de străbunica mea care îmi povestea cum era pe vremuri, în timpul războiului și a foametei, când oamenii dădeau la schimb parcele de pământ pentru un sac de mălai, când umblau desculți și dormeau pe rogojini în casele sărăcăcioase din chirpici care adăposteau familii numeroase de peste zece capete) și de identitatea „vărbileană” am apelat la izvoarele scrise în care se regăseau mențiuni cu privire la Vărbilău. Mare mi-a fost bucuria când am găsit scrierea lui Nicolae Iorga, „Moșnenii de pe Vărbilău și de pe Valea Buzăului”, care confirmă faptul că marea majoritate a locuitorilor (din Vărbilău) era formată din țărani liberi, stăpâni de pământ. Mai mult însă, continuându-mi căutarea am descoperit bogata și diversa „Colecție de Documente” a Muzeului Municipiului București în care am identificat „Catalogul Actelor Domniei lui Nicolae Mavrocordat” unde găsim menționat, pe la 1724, numele lui Stan, logofăt din Vărbilău:

„Cei şase megiaşi luaţi din porunca domnului Nicolae Alexandru Mavrocordat aleg părţile din moşia Fundeni de pe apa Teleajănului, jud. Saac, care aparţin moşnenilor de acolo, lui Necodim călugărul şi lui Stan diacon, nepot părintelui Vasile din Fundeni. Martori: State vameş din Văleni, Ene vătaf plaiului Teleajăn, Stan din Terşanu, Toader din Poiană, Stan logofăt din Vărbilău şi Filip din Sfârlăneasca. Scrie fiul popei Istrate din Străoşte.”

Deși m-am simțit oarecum împlinită (sufletește) cu descoperirea mea, ceva încă mă neliniștea. Nu de puține ori mi s-a spus că nu semăn „a rumâncă”, fapt ce m-a determinat să fac săpături mai adânci în trecut. Astfel că am dat peste cartea lui George Marcu (coord.), „Enciclopedia bătăliilor din istoria românilor” unde am avut plăcerea de a găsi istorisite bătăliile de la Ogretin și Teișani (cea din urmă localitate fiind aflată la 20 de minute distanță cu mașina de Vărbilău) din anul 1602 purtate de domnul Țării Românești Radu Vodă, însoțit de Stroe, Radu și Preda Buzescu împotriva oștilor moldo-polono-tătare conduse de Simion Movilă și de hanul tătar Ghirai. Deși luptele s-au sfârșit cu victoria muntenilor nu exclud ipoteza stabilirii vreunui războinic (sau a mai multora) din armata lui Ghirai pe plaiurile Vărbilăului. În fine, asta este o obsesie mai veche de-a mea legată de identitatea familiei mele (având în vedere că străbunica și surorile ei aveau trăsături mongoloide).

Reîntorcându-mă în prezent, trebuie neapărat să spun că în Vărbilău în fiecare vineri dimineața se face târg la poalele plaiului Morii – Saint Moritz-ul nostru (unde toți copiii se dau iarna cu sania). La târg e puhoi de lume, tineri și bătrâni, care vin să-și facă cumpărăturile, să mănânce un mic sau o pastramă, ori să socializeze.

Pe lângă faptul că este un loc care îmbină de minune rusticul cu modernul Vărbilăul a reușit de-a lungul anilor să dea nume consacrate pe plan național (și chiar internațional). Câteva exemple notabile: cântăreața de muzică lăutărească Gabi Luncă, Taraful de la Vărbilău (pe a cărui solistă marele Mircea Dinescu o alintă Evora), prof. univ. dr. Silviu Constantinoiu, reputat medic chirurg și lista poate continua.

Nu în ultimul rând vreau să menționez că Vărbilăul atrage cât mai mulți orășeni care, plăcut impresionați de dealurile împădurite dimprejurul satului cu aer curat și de localnicii prietenoși, decid să își cumpere proprietăți și să se mute (fie definitiv fie doar în vacanțe) departe de aglomerația citadină.

Așadar, Vărbilăul este un loc în care merită să întârziați cât de puțin, măcar pentru a vă clăti privirea cu peisajul silvestru dominat de măgura întinsă care aduce cu un Vezuviu de mult adormit.

Text & foto: Alis Voicu